Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest,
a organizat, cu prilejul Zilei Mondiale a Urbanismului o masa rotunda, la
sediul din Timisoara, unde au fost invitati arhitectii sefi de judete,
municipii – resedinte de judet si membrii APUR din arealul arondat.
Dezbaterea a fost precedata de o prezentare facuta
de dl Radoslav Radu cu privire la continutul celor 12 articole ale “Cartei
Europene a democratiei participative in procesele de planificare spatiala”,
elaborata in 2016 de catre Consiliul European al Urbanismului.
Biroul
Teritorial al Regiunii de Dezvolatre Vest a decernat 21 Premii de Excelenta
pentru Bune Practici in Planificarea Spatiala, incepand cu anul 2011, din care 4
pentru Democratie Participativa.
Tema
principala a dezbaterii a
fost “Practica planificarii
spatiale – problemele administratilor locale” si
s-au purtat discutii generale si asupra modificarilor Legii 350/2001, prin
completarea din 17.03.2016 si Legii 50/1991 prin completarea din 31.10.2016.
In
urma comentarilor diverselor cazuri concrete aparute in practica invitatilor,
s-au desprins urmatoarele aspecte:
-
introducerea Planului de
Actiune incheiat intre beneficiar si autoritatile locale, in forma actuala nu
si-a indeplinit pe deplin scopul. Se impune o crestere a constientizarii
primarilor in ceea ce priveste acest plan (deoarece el vine in sprijinul
activitatii lor) prin referirea (care ar trebui sa fie obligatorie) la
continutul bugetelor locale anuale si mai ales multianuale aprobate de CL.
Existenta si respectarea acestor bugete locale ar trebui sa fie monitorizate de
departamentele specializate din cadrul CJT-urilor;
-
unele PUG-uri ale marilor
orase (Poli de Crestere si Poli de Dezvoltare) nu au fost precedate de PATZI
(orasul resedinta si comunele periurbane) ceea ce a blocat dezvoltarea corecta
si acum se necesita costuri suplimentare pentru armonizarea lor;
-
unele dezvoltari urbane
din zonele periurbane ale marilor orase se fac la distante mari de statile de
epurare existente, construite din fonduri europene. Acest fapt stimuleaza
utilizarea in masa a foselor septice, ce agraveaza poluarea apelor subterane;
-
in elaborarea planurilor
urbanistice cu dezvoltari mari rezidentiale nu se coreleaza numarul de unitati
de locuit cu legea educatiei (scolaritatea in constitutie este gratuita) si apar nereguli referitoare la amplasarea
scolilor in zone de locuinte. De asemenea se constata ca invatamantul prescolar
este consimtit doar ca fiind privat, pe proprietati private. Daca EDUCATIA este
prioritara in toate programele politice, acest caz trebuie urgent rezolvat,
prin pastrarea in domeniul public al unor suprafete normate pentru aceste
facilitati, urmand ca autoritatile locale impreuna cu Ministerul Educatiei sa
construiasca cladirile. Este ciudat ca pentru spatiile verzi (care sunt
stipulate in documentatile de urbanism si uneori raman in proprietate privata)
se duce o lupta fara menajamente si pentru educatie NU se agita nimeni.
-
in cazul preluarii de
terenuri de catre administratile locale pentru facilitati publice (cai rutiere,
scoli etc) costurile notariale ar trebui sa fie suportate de adminstratia
locala;
-
in elaborarea
documentatilor planificarii spatiale, a PUG/PUZ- urilor nu se tine cont de
schimbarile climatice, prin neutilizarea culoarelor ecologice ale canalelor de
desecari/irigari, de perdele forestiere contra vanturilor dominante, prin
nesocotirea pantelor de scurgere a apelor pluviale, prin necreerea de lacuri de
retentie pentru apele pluviale in exces in perioade de ploi masive, etc;
-
unele PUG au fost
aprobate fara avize, ceea ce produce o puternica deruta in randul
investitorilor si va genera o multitudine de probleme, urmate de actiuni in
instanta;
-
se emit autorizatii de
construire de catre administratile locale, fara a avea acces prin drumuri
publice – greseli care duc la actiuni in instanta;
-
calitatea specialistilor
din cadrul administratilor locale lasa de dorit uneori (legislatie, avize,
restrictii, etc) ceea ce face ca la Consiliile Judetene anumite documentatii
urbanistice sa ajunga sa fie respinse, ceea ce produce o tensiune in randul
investitorilor. La aceasta se adauga si lipsa de personal la nivelul comunelor;
-
calitatea specialistilor
proiectanti elaboratori de planuri urbanistice lasa de dorit uneori
(legislatie, avize, restrictii, etc) avand motivatia ca asa doresc
beneficiarii, ca acestia rezolva oricum si ca ei specialistii sunt doar
prestatori de servicii. Documentatile de urbanism trebuie sa se concretizeze in
solutii optime si nu solutii unice si exclusiviste, doar in interesul
beneficiarului sau a specialistilor. Aceasta stare de fapt conduce la calitatea
scazuta a documentatilor, ceea ce are ca rezultat punerea in asteptare a
avizarii documentilor. Uneori lipsa de responsabilitate a elaboratorilor se
manifersta prin neinformarea beneficiarilor lucrarilor asupra aspectelor
restrictive si paseaza raspunderea catre administratia judeteana/locala.
Factorul politic face presiuni neintelegand motivul returnarii unei
documentatii de mai multe ori;
-
aceste impedimente
(calitatea specialistilor din administratie si din proiectare) se pot rezolva
prin urgentarea falicitarii unor cursuri minimale la sediul birourilor
teritoriale in calupuri de 1-2 zi;
-
exista nearmonizare intre
legislatia de mediu/sanitara/PSI si cea de urbanism, ceea ce blocheaza uneori
eliberarea aprobarilor;
-
raman neclaritati cu
privire la schimabarea destinatiei la cladirile existente;
-
in cazul celor ce
contruiesc fara autorizatie amenzile prevazute sunt mai mici ca cele in care nu
se respecta autorizatia, ceea ce incurajeaza construirea ilegala;
-
amenzile pentru
inspectorii care verifica conformitatea cu legile nu sunt corelate cu salariile
acestora;
-
unele articolele
modificate din legea 50/1991 sunt confuze si nu sunt corelate cu codul fiscal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu