În data
de 29.03.2019 la sediul Direcției Județene de Cultură Timiș, str. Pacha nr. 8,
Timișoara, a avut loc, după decernarea Diplomelor de Excelență pentru întreaga
activitate dlor arhitecți Gîrleanu Gheorghe respectiv Oprișan Vasile și după
vernisarea expoziției lor, dezbaterea profesională semestrială, organizată de
RUR- Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest (RUR BTRDV) în
parteneriat cu reprezentanții administrațiilor județene/locale din regiune, cu
reprezentanții OAR jud.Timiș, cu reprezentanții Direcției Județene de
Cultură Timiș, etc. Acțiunea s-a desfășurat în conformitate cu propunerea
Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice, de participare
activă a organizaților profesionale în Parteneriatul național pentru
dezvoltarea teritoriului României, avînd tematica locuirii.
Abordarea propusă de noi pentru această tematică s-a referit la relația dintre
zonele rezidențiale nou propuse prin PUG/PUZ/PUD-uri, respectiv realizarea lor
prin Autorizații de Construcții și infrastructurile aferente:
rutieră/pietonală/velo/transport în comun (de toate tipurile)- verde/albastru
(ce utilizează soluții naturale/seminaturale) – edilitară, toate necesare
pentru funcțiunile sociale obligatorii unei dezvoltări sustenabile (creșe,
grădinițe, școli, licee, terenuri de sport/bazine de înot, terenuri de joacă,
parcuri, scuaruri, platforme gospodărești, policlinici, spitale, etc).
Întrucît subiectele abordate au atins o largă
paletă de aspecte ale problemei sus menționate, vom dezvolta acum, din
intervenția noastră doar situația realizărilor dotărilor de învățămînt preuniversitar
în noile zone rezidențiale. Această opțiune a fost aleasă, pentru că în aceste
zile a fost promulgată ”Legea de Modificare a Legii
Educației Naționale 1/2011”, prin care învățămîntul obligatoriu a fost mărit la
15 clase.
Problema ridicată (în timpul dezbaterii) ca
fiind toxică pentru o dezvoltare sustenabilă a localităților din regiunea
noastră a fost neasigurarea terenurilor (proprietatea comunităților locale) în
noile zone rezidențiale necesare acestei facilități. Această situație dramatică
naște dezechilibre sociale, economice, ecologice, dar și o suprasolicitare a
rețelei rutiere pentru deplasarea copiilor cu automobilul, alături de părinții
lor, la școlile existente din nucleul central al orașelor. Astfel s-a născut
propunerea noastră ce s-a bazat pe faptul că deși în multe prevederi legale
naționale/locale cota în procente a terenurilor propuse spre urbanizare pentru
căile de comunicare, spațiile verzi (proprietatea lor publică/privată a
comunității respective) a fost legiferată/rezolvată corect,
în domeniul învățămîntul preuniversitar această procedură nu s-a aplicat.
”Aceste modificări, însă, impun
autorităților elaborarea unei strategii cu aplicare imediată, prin care să
fie rezolvate o serie de probleme cu care se confruntă sistemul de învățamînt” [1] a susținut imediat, după apariția
știrii despre creșterea la 15 clase a procesului de învățămînt preuniversitar
în noua lege, pe bună dreptate liderul Federatia Sindicatelor Libere din
Invatamant (FSLI), Simion Hancescu.
Din punctul nostru de vedere, al planificării
spațiale, sintagma ”strategii cu aplicare
imediată” se referă pe lîngă programele școlare larg dezbătute,
doar la strategiile de asigurare a terenurilor aferente (respectiv zona cu
locațiile/suprafețele necesare fiecărui tip de învățămînt și proprietatea
acestora publică/privată aparținînd comunității locale). Ca să ajungem la
rezolvarea situației actuale, mai sus amintite, ar trebui să analizăm trei
momente/strategii de planificare spațială total diferite (din motive
ideologice) de implantare a dotărilor de învățămînt preuniversitar în noile
zone rezidențiale propuse spre urbanizare ale orașului Timișoara.
- Programul de modernizare a Timișoarei în 1890-1900 și
învățămîntul preuniversitar de stat și confesional.
Această acțiune majoră a fost realizată sub
conducerea a patru profesioniști înțelepți: CAROL TELBISZ -primar, LUDWIG
von Ybl-arhitect/urbanist LASZLO SZESZTAY-arhitect/urbanist, STAN
VIDRIGIN-inginer [2], care au realizat ”Schița de Sistematizare” a orașului
Timișoara în jurul anului 1895 (fig.2), dar mai ales prin aplicarea unor metode
inovative de implantare a amplului program investițional pentru învățămîntul
preuniversitar.
Realizarea amplului program de modernizare
urbană a Timișoarei a conținut prevederi necesare dezvoltării sectorului
economic, financiar bancar, sectorului dedicat culturii/cultelor, sportiv,
spațiilor verzi/parcurilor, socialului, sănătății, a infrastructurilor de toate
tipurile. SECTORUL EDUCAȚIEI a jucat un
rol decisiv în susținerea tuturor celorlalte sectoarelor amintite și a
necesitat adoptarea unei soluții inovatoare, anume cea de vînzare a terenurilor
eliberate după demolarea fortificațiilor hasburgice (1,380,460mp) și a unei
părți a terenurilor libere (nonedificabile) deținute de armata habsburgică, din
jurul Zonei Centrale Cetate (zonă liberă cu o rază de 949m în 1868, respectiv
redusă la 569m în 1889 în jurul fortificatiilor). Din fondurile astfel obținute s-a constituit un FOND pentru DEZVOLTAREA ORAȘULUI. Astfel s-au
oferit gratuit noilor societăţi comerciale terenuri şi materiale de construcţie,
scutiri de taxe şi impozite pe 15 ani, încât oraşul a ajuns să
se dezvolte aproape singur, utilizînd teoria cheltuielilor productive
și a afacerilor fertile. După cum am remarcat deja, în acest amplu
program de dezvoltare urbană a orașului, EDUCAȚIA a
jucat un rol primordial, de la învățămîntul preuniversitar la cel universitar.
Pentru suprafațele normate pentru buna desfășurare a activității și construirea
clădirilor acestora s-a oferit gratuit terenul și o mare sumă de bani (spre
exemplu pentru ”Colegiul Național CD Loga” s-au oferit gratuit 6.473 mp în
perimetrul fostei zone needificabile din jurul fortificaților și suma de 50.000
de florini). Dacă spațiile necesare învățămîntului preuniversitar au fost
realizat cu mare succes pînă în în 1914, cele pentru învățămîntul universitar
au trebuit să aștepte anul 1920, cînd a fost înființată Școala Politehnică din
Timișoara prin decret regal.
În urma aplicării acestor strategii numărul
unităților de învățămînt preuniversitar în Timișoara a crescut de la 19 în 1870
la 80 în 1910. Această dezvoltare s-a produs cu precădere în perioada
1890-1914, cînd au fost planificate spațial zonele ce urmau a fi urbanizate
(roz în fig. 2b), pe care a urmat amplasarea principalelor unități de
învățămînt preuniversitar publice/confesionale și anume: ”Preparandia pentru
Învăţători” (actualul Liceu „J. L. Calderon” 1895/96), ”Şcoala Profesională”
(actualul Liceu Electromotor str. Asănești 1899/00), ”Liceul de Băieți”
(actualul Colegiul Național ”C.D. Loga”- 1903/4), ”Liceului de Fete” (actualul
Colegiul Național Pedagogic ”Carmen Silva”-1903/4), ”Liceul Piariștilor”
(actualul Liceu teologic Romano Catolic ”Gerhardinum” 1909) sau ”Liceul
Comercial” (actualul sediu al Primăriei Timișoara 1914).
- Programul de INDUSTRIALIZARE FORȚATĂ a Timișoarei/ României
între 1958-75 și învățămîntul preuniversitar de stat.
În programul de industrializare forțată a
României (după 1964), dezvoltarea urbanului în detrimentul ruralului a
constituit punctul de plecare al strategiei. Timișoara a crescut astfel ca
populație de la 111.987 locuitori în 1948, la 312.720 locuitori în 1984.
Pentru CONTINUITATEAdezvoltării spațiale în Timișoara, a fost
întocmită ”Schiță de Sistematizare” din 1964, sub conducerea arh. Ionescu
Natalia, în cadrul DSAPCBanat, ce prelungea prevederile planificării spațiale
de la începutul secolului.
Timișoara a beneficiat în 1964 de o suprafață imensă de terenuri neocupate/libere,
rămasă din cele
nonedificabile, deținute ante 1919 de armata habsburgică, din jurul Zonei
Centrale Cetate. Aceasta era o zonă nonedificabilă în jurul fortificatiilor cu
o rază de 949m în 1868, care s-a redus la 569m în 1889. După 1919 aceste
terenuri au trecut în proprietatea statului Român. Acest avantaj a putut să
evite acțiunile dure din alte localități din România, în care s-a apelat la
exproprieri/demolări neoneroase/ masive pentru construirea noilor zone
rezidențiale, respectiv pentru dotările publice de învățămînt preuniversitar
aferente. Conform situației dotărilor socioculturale existente în 1964 (fig 4a)
dotările/școlile se concentrau în zona centrală, acoperind doar o mică parte
din nevoile orașului. Ca atare în noile cartiere (zone rezidențiale) de blocuri
preconizate, s-a prevăzut construirea de școli, ce respectau normele vremii
(fig 4b).
În aceste zone noi rezidențiale au fost
rezervate suprafețele de teren proprietate publică necesare învățămîntului
public preuniversitar, respectînd standardele de atunci de suprafață (cca 1ha/școală)
și cca 500m raza de deplasare a copiilor din blocuri pînă la școli. Pînă în
1975 s-au realizat majoritatea noilor școli publice pentru învățămîntul public
preuniversitar, conform prevederilor din propunerile ”Schiței de Sistematizare
1964” pentru 1980 (fig 4b). Probabil sprijinul extern oferit României a fost
condiționat de stoparea exproprierilor fără despăgubiri rezonabile și de
repararea efectelor exproprierilor brutale începute în 1948. Ca atare după
1975, s-a trecut la o accelerare a aplicării acestei strategii de urbanizare
forțate, prin politica ”ÎNDESIRII” zonelor rezidențiale
existente de blocuri rarefiate (pe proprietate publică). Cum și această rezervă
de teren liber public s-a epuizat, după 1980 aplicarea strategiei a continuat
cu exproprieri oneroase, ce au fost principala metodă de a obține terenurile
necesare noilor zone rezidențiale. Deși s-au rezervat terenurile necesare
dotărilor de învățămînt preuniversitar, ele nu s-au mai materializat fizic, din
lipsa fondurilor necesare (cu o singură excepție Școala din cartierul Soarelui,
finalizată după 1990). După 1990 aceste terenuri destinate dotărilor de
învățămînt preuniversitar au trecut în proprietatea vechilor proprietari
expropriați.
Ca atare situația de
azi a dotărilor școlare publice preuniversitare în Timișoara, construite între
1890 -1915 și între 1965-1975, cumulate pe teritoriul urbanizat de la începutul
anilor 1990, este rezonabilă (fig. 5) cu excepția unor comunități foste rurale
cu o densitate foarte mică, alipite în nordul orașului după 1900 (Mehala,
Blașcovici, etc). Lipsa dotărilor de învățămînt public preuniversitar din
aceste zone tradiționale se remarcă și în zonele cu blocuri construite în
ultima perioadă a industrializării forțate din 1980-1990, în zona Lipovei, Ion
Ionescu de la Brad din nord-estul localității (fig 5). Zona de deservire a unei
școli cu o rază de 500m (conf. cu normelor din 1970), aplicată atunci a rămas
și în recomandările actuale.
- Programul de URBANIZARE de tip SPRAWL al Timișoarei în Zona
Periurbană (2005-2020) și efectele sale dezastroase în ceea ce privește
învățămîntul preuniversitar.
Perioada de tranziție dintre 1989 și
2005, nu a avut urmări importante în domeniul nostru de studiu, cu excepția
realizării unor centre sociale pentru vîrsta III/IV în cîteva cartiere mărginașe
din Timișoara. Perioada se remarcă prin statuarea ideii de stat liberal, în
care comunitatea/publicul se retrage din învățămîntul preuniversitar, lăsînd
totul în sarcina privatului.
Odată cu 2002 au fost întocmite în cadrul PMT
o serie de studii/scenarii cu privire la dezvoltarea periurbanului timișorean
–Aglomerarea Urbană Timișoara (aprobate prin HCL al Primăriei Municipiului
Timişoara nr. 325/2005- „Studiul privind dezvoltarea spatială în
Aglomerarea Urbană Timișoara” întocmit Radoslav R. & colectiv).
Previziunile noastre de o populație de 500.000 locuitori pentru periurbanul
timișorean sau de o populație de 1 million locuitori pentru Sistemul Urban
Arad-Timișoara au fost considerate de multă lume ca fiind necugetate. Deși
atunci am atras atenția că fără o strategie spațială policentrică pentru
dotările socio-culturale aferente (spații publice în centre de comunități,
grădinițe, școli, terenuri de sport, etc) urbanizarea a avut loc doar în
sprijinul dezvoltatorilor/speculatorilor de terenuri agricole, care neagă
nevoia unor dotări comunitare/publice. Scenariul de Creștere al Zonei
Metropolitane Timișoara (fig. 6 -(6a)- faza I 2010; -(6b) faza II 2010-2020;
-(6c) faza III 2020-2030; – (6d) faza IV 2030-2050) s-a înplinit mult mai
rapid, chiar decît ne-am imaginat noi, fără însă fără nici o dotare
social/educativă nouă, într-o maniera de tip SPRAWL. Astăzi suntem aproape de
faza III-a a scenariului nostru.
Lipsa unei strategii coerente de obținere de
terenuri publice pentru dotările publice minimale preuniversitare strict
necesare (un minim pentru o viață demnă), va avea urmări grave asupra
generaților viitoare. Primele semne ale acestui dezastru anunțat sunt
deplasările auto ale părinților cu copii școlari spre unitățile preuniversitare
din zona centrală a Timișoarei, unde acestea sunt înghesuite (fig. 7) ceea ce
produce blocarea căilor de acces rutiere la orele de vîrf. Despre
Creșele/Grădinițele publice ce trebuie să absoarbă noile prevederi de
prelungire cu încă 2-3 ani a perioadei de început de școlarizare din noua lege
promulgată, nici pomeneală de cuprinderea lor într-o planificare spațială
coerentă.
Dacă analizăm ce s-a întîmplat între 2000 și
2019 (fig. 7), constatăm că zonele urbanizate în interiorul centurii rutiere
din periurbanul timișorean, aparținînd localităților (UAT-urilor) vecine
(cu violet slab) s-au unit cu Timișoara (cu o mică excepție în zona nord/vest),
avînd străzi cu o latură aparținînd Timișoarei și o alta aparținînd altei
Unități Administrative Teritoriale. Recomandările actuale sunt de a avea o rază
de deservire de 500m de mers pe jos pentru grădinițe/creșe (cu
o suprafață teren de cca 2.000mp), de 500m/15minute de mers pe jos sau sistem
de transport special pentru școală primară/gimnazială (cu
o suprafață de teren de cca 5.000mp), de 1.000m mers pe jos sau sistem de
transport special pentru liceu (cu o
suprafață de teren de 10.000mp). La acestea din urmă (școală/gimnaziu/liceu)
este recomandată o sală de sport (cu o suprafață teren de 1.000mp) și un bazin
de înot. Deși în localități periurbane din zona Timișoara populația s-a
dublat/triplat (inițial ele aveau cca 5.000 locuitori), administrațiile locale
nu au avut preocuparea de a asigura necesarul terenului/investiților publice
pentru unitățile de învățămînt preuniversitar, sprijinîndu-se doar pe
școala/grădinița veche. În Timișoara problema grădinițelor/creșelor s-a
rezolvat inechitabil (prin funcționarea lor în dotări private, cu ajutorul
părinților cu bani), ceea ce va marginaliza o categorie mare de oameni
nevoiași. Despre ce educație se face aici, se poate remarca și prin murdăria de
pe străzile pe care sunt amplasate, un exemplu de comportament ce se va imprima
în mentalul viitorilor membrii ai comunităților noastre. Dar mai grav este
nerespectarea suprafețelor de teren aferente (total 2.000mp sau 20mp/copil), ce
a născut deja o nouă generație agresivă, incapabilă să coopereze.
Deși,
conform celor prezentate, situația din Unitatea Administrativă Teritorială
(UAT) Timișoara (fig. 7) pare mai bună, în realitate și aici distribuția
unităților de învățămînt preuniversitar este neechitabilă, încurajînd
tranformarea unor cartiere în zone bogate și altele în zone indezirabile.
Conform ”Studiului Director privind Facilitățile Sportive și de Agrement
Timișoara 2009” (elaborat pentru PMT, întocmit într-un parteneriat între
PlanControl și UPT-Centrul de Cercetare pentru Planificare Urbană), erau zone
în Timișoara neacoperite de școli (fig 8). Motivația era firească și anume o
densitatea mult sub norme a acelor zone.
Propunerea noastră a fost atunci de
achiziționare de terenuri (de către autoritatea publică) pentru dotări de
învățămînt preuniversitar (în suprafețele recomandate anterior) în zonele
neacoperite și aplicarea unor reguli de densificare pas cu pas de tip organic,
fără locuințe colective de tip blocuri. Strategia a fost materializată în
”Studiul Director de Densificare Timișoara 2009” (elaborat pentru PMT
întocmit UPT -Centrul de Cercetare pentru Planificare Urbană). Din păcate,
prevederile acestui studiu nu s-au realizat, pentru că în aceste zone
tradiționale cu densitate redusă s-au aplicat, împotriva voinței populației ,
prevederile HCL-ului cu nr. 140/24.04.2007 respectiv HCL-ului cu nr.
300/03.05.2008, prin care se permite realizarea de locuințe colective
multietajate printre locuințele individuale. Scopul acestor HCL-uri a fost de a
satisface presiunile dezvoltatorilor în detrimentul existenței comunităților
tradiționale ale Timișoarei și de a împiedica realizarea în aceste zone de
dotări publice pentru învățămîntul preuniversitar.
- Programul de REINTRODUCERE a DOTĂRILOR PUBLICE pentru
ÎNVĂȚĂMÎNTUL PREUNIVERSITAR în Zona Periurbană Timișoara (propunerea
noastră)
În PUG-urile pentru care s-au cheltuit fonduri
mari, ar fi trebuit să se întocmească studii pentru zonele periurbane, să se
stabilească locațiile pentru rețelele infrastructurilor majore
(rutiere, blue-green, de învățămînt preuniversitar, etc). Din păcate ele nu au
oferit instrumentele necesare acestor operațiuni elementare și atunci s-a
operat doar pentru satisfacerea nevoilor/dorințelor dezvoltatorilor imobiliari,
în detrimentul nevoilor comunităților respective.
Prima disfuncționalitate a aplicării unui
astfel de program este veșnica replică a administrațiilor locale ”NU AVEM TEREN PROPRIETATE PUBLICĂ/PRIVATĂ A COMUNITĂȚII LOCALE
PENTRU GRĂDINIȚE, ȘCOLI, LICEE”. Este corect de cele mai multe ori,
dar în acest caz:
propunerea noastră constă în aplicarea
modelului déjà legiferat de trecere în domeniul public al unor terenuri
necesare pentru circulația rutieră sau a unui procentaj pentru spațiile verzi,
în cazul solicitărilor de trecere a unor terenuri din funcțiunea agricolă în
cea urbanizată. Tentația dezvoltatorilor este de a-și maximiza valoarea
terenului (foste terenuri agricole). Cum se face aceasta? Doar prin
ridicarea înălțimii noilor zonelor dezvoltate, prin trecere de la locuințe
individuale cu P, P+1E, la locuințe colective cu 5/6 nivele sau chiar pînă la
peste 10 nivele. Procedeul se face cu acordul administrației locale, prin
creșterea Coeficientul de Utilizare a Terenurilor (CUT-ul) de la 0,5 în cazul
imobilelor cu P+1E, la unul de 1/ 1,5/2/2,5 sau și mai rău de 3.
Această densificare majoră se face azi mai
ales în zonele periurbane ale Polilor de Creștere din România, fără a se
asigura terenuri pentru învățămîntul public preuniversitar. La o analiză sumară
a necesităților de teren pentru aceste dotări, se poate sistematiza
această nevoie stabilind o unitate standard de suprafață publică de 2.500mp. Ca
atare este nevoie de o unitate standard pentru o creșă/grădiniță, două unități
standard pentru o școală primară/gimnaziu, trei unități standard pentru
un liceu.
În caz că autoritățile locale nu găsesc
terenuri publice necesare pentru viitorul comunităților lor, propunerea noastră
este ca pentru dezvoltările rezidențiale cu un CUT de 1,5 să se prevadă un
teren public de o unitate standard/învățămînt, pentru cele cu un CUT de 2 șă se
prevadă un teren public de două unități standard/învățămînt, pentru un CUT de
2,5 un teren public de trei unități standard/învățămînt, etc. Cum se poate
realiza aceasta? Prin emiterea unui HCJ/HCL, se pot condiționa
dezvoltările imobiliare cu Coeficienți de Utilizare ale Terenurilor ridicați,
de asigurarea în prealabil a terenurilor publice necesare dotărilor de
învățămînt preuniversitar, pentru a asigura un VIITOR sustenabil în comunitatea
respectivă și un profit rezonabil dezvoltatorului.
REPORT THIS AD
Pentru a obține densități rezidențiale
rezonabile/sustenabile între 30-100loc/ha, rezultă că este nevoie de
suprafețe/cvartale compacte de cel puțin 25ha pentru dezvoltarea unor astfel de
programe, cu distribuția de 55% locuire (proprietate privată), 30% circulații,
5% spații verzi, 5% învățămînt (proprietate publică), 5% alte dotări
(proprietate publică/privată). Este clar că apare nevoia de asociere a mai mulți
proprietari de teren privat sau de prezența unui dezvoltator puternic.
Este imperios necesară o dezbatere despre
obligativitatea existenței terenurilor publice aferente învățămîntului
preuniversitar (creșe/grădinițe/gimnaziu/licee/școli profesionale, etc). Să nu
uităm însă de nevoia modernizării noilor ”programe școlare” pentru schimbările
ce s-au produs și se vor mai amplifica și mai mult în acest secol XXI.
Pentru că:
„PROFESORII ÎȚI DESCHID UȘA. DE INTRAT,
TREBUIE SĂ INTRI SINGUR”, spune un vechi proverb chinez.
raduradoslav Timișoara 19.04.07
REFERINȚE:
[3] – Radu Radoslav coordonator &
Ana Maria Branea, Ștefana Bădescu, Marius Stelian Găman, Tudor Morar, Iasmina
Nicolau – Creșterea Organică
(2010) – Editura Orizonturi Universitare, Timisoara, 2010, ISBN
978-973-638-440-0, pg. 43/44.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu